De ce este constientizarea atat de importanta? Deoarece pentru toate speciile care poseda constiinta este instrumentul de baza pentru supravietuire - abilitatea de a fi constient de mediul inconjurator in anumite forme, la un anumit nivel si de a actiona in consecinta. Daca nu insuflam un nivel adecvat de constiinta activitatilor noastre, daca nu traim inteligent, urmarea inevitabila este diminuarea eficientei personale si a stimei de sine. Nu ne putem simti competenti si valorosi in timp ce in mintile noastre exista ceata. Mintea noastra este principalul instrument de supravietuire. Daca o tradezi, respectul de sine va avea de suferit. Cea mai simpla forma a acestei tradari sunt faptele de care te rusinezi. De exemplu: 

“ Stiu ca nu dau tot ce e mai bun din mine la locul de munca, dar nu vreau sa ma gandesc la asta.”

“Ce vrei sa spui, ca beau prea mult? Ma pot opri cand vreau dar ….”

“Stiu ca, de fapt, cheltuiesc mai mult decat imi permit, dar ….”.

Printre miile de alegeri pe care le facem, intre a gandi si a nu gandi, intre a trata cu responsabilitate realitatea si a ignora, stabilim intr-un fel ce gen de persoane suntem. Rareori ne amintim in mod constient aceste alegeri. Dar undeva in psihicul nostru ele se adauga, iar suma lor este ceea ce numim “respectul de sine”. Respectul de sine este reputatia pe care o dobandim in legatura cu noi. 

Sa traiesti constient inseamna sa incerci sa fii constient de tot ceea ce implica actiunile, scopurile, valorile si telurile tale - pentru a exercita la maximum o anumita abilitate, indiferent despre ce abilitate este vorba - si sa te comporti in concordanta cu ceea ce vezi si stii. 

Caracteristicile unui trai constient 

Un trai constient presupune: 

  • O minte care este mai degraba activa decat pasiva.

 Aici este vorba despre cel mai fundamental act de incredere in sine: posibilitatea de a gandi, de a cauta constientizarea, cunostintele, claritatea. 

  • O inteligenta de a carei functionalitati de bucuri.

Inclinatia naturala a unui copil este aceea de a cauta placerea in folosirea mintii, intr-o masura mai mare decat cea a corpului. Sarcina primara a copilului este invatarea. Dar este si distractia de baza. Mentinerea acestei orientari si in perioada in care devine adult, astfel incat acea constientizare sa nu devina o povara, ci o bucurie, este o marca a dezvoltarii cu succes a unei fiinte umane. 

  • Sa fii atent la ce se intampla langa tine, fara sa pierzi din vedere contextul mai larg.

Idea de a trai constient presupune sa fii prezent la toate actiunile pe care le interprinzi.

  • Sa te indrepti catre fapte relevante si nu sa le eviti.

Relevanta este determinata de nevoile, dorintele, valorile, scopurile si actiunile mele. Sunt atent si curios in legatura cu orice informatie care m-ar determina sa ma comport altfel sau sa-mi modific convingerile sau caut noi date care imi pot fi de folos sau inchid ochii chiar si atunci cand aceste date sunt evidente? 

  • Preocuparea de a face diferenta intre fapte, interpretari si emotii.

Te vad ca te incrunti, interpretez ca esti furios pe mine. Ma simt ranit sau atacat sau inteles gresit. In realitate, pot interpreta corect sau incorect. Daca nu sunt constient de acest lucru, voi avea tendinta sa consider ca sentimentele mele sunt vocea realitatii, ceea ce ma poate conduce la un dezastru. 

  • Sa fii preocupat sa stii “unde te afli” vizavi de diversele tale scopuri si proiecte personale si daca reusesti sau nu.

Daca unul din scopurile mele este sa am o casnicie reusita si plina de satisfactii, care este starea curenta a casniciei mele? Stiu eu acest lucru? Partenerul meu si cu mine sunt multumiti unul de celalalt? Sunt pe drumul cel bun sau nu? Imi tratez proiectele cu atata constientizare pe cat ar trebui?

  • Sa fii preocupat sa stii daca actiunile tale se alineaza cu scopurile.

Cateodata exista o mare lipsa de congruenta intre scopurile noastre si modul in care ne investim timpul si energia. Astfel ca un trai constient implica monitorizarea actiunilor mele in relatie cu scopurile pe care le am, cautand dovezi legate de alinierea sau nealinierea acestora. Daca nu se alinieaza, atunci fie actiunile, fie scopurile, trebuie regandite.

  • Sa perseverezi in incercarea de a intelege, in ciuda dificultatilor.

Daca perseveram in dorinta de a fi mai eficienti si totusi ajungem la o bariera peste care nu reusim sa trecem, putem lua o pauz sau sa incercam o noua abordare, dar nu cadem prada disperarii si nici nu ne resemnam sa mai luptam. In schimb, daca renuntam si cadem intr-o stare de pasivitate sau daca nu intelegem cum stau de fapt lucrurile, se diminueaza nivelul de constientizare - pentru a scapa de durerea si frustrarea care insotesc eforturile noastre. 

  • Sa fii receptiv la noile cunostinte si sa fii dispus sa reexaminezi vechile ipoteze.

Nu vom opera niciodata la un nivel crescut de constientizare daca suntem absorbiti complet de ceea ce credem sau stim deja sau daca nu suntem interesati sau chiar refuzam noile informatii care ne pot schimba ideile si convingerile. O asemenea atitudine exclude posibilitatea dezvoltarii. 

  • Sa fii dispus sa vezi si sa corectezi greselile.

Cand acceptam ca anumite idei si premise sunt adevarate, este inevitabil ca in timp sa nu ne atasam de ele. Pe de alta parte, exista pericolul sa nu vrem sa ne dam seama ca evidenta este gresita.

  • Grija de a cunoaste nu numai realitatea externa, ci si pe cea interna, realitatea nevoilor, sentimentelor, aspirariilor si motivelor, astfel incat sa nu mai fiu un strain sau un mister pentru mine insumi.

Stiu ce sentimente am in fiecare moment? Recunosc impulsurile din care izvorasc actiunile mele? Observ daca actiunile se aliniaza la sentimentele pe care le am? Stiu ce nevoi sau dorinte incerc sa satisfac? Stiu cum este exact viata mea?

Programul dupa care traiesc a fost dictat de altii sau este optiunea mea? Stiu ce fac atunci cand imi place de mine si ce fac atunci cand nu imi place de mine? Acestea sunt tipurile de intrebari pe care le presupune o analizare inteligenta a propriei persoane. 

  • Grija de a fi constient de valorile dupa care actionez si care ma ghideaza, dar si de originile lor, astfel incat sa nu fiu condus de valori pe care le adopt in mod irational si sa le accept de la ceilalti.

Una din formele unui trai lipsti de constiinta este eliminarea valorilor care ne ghideaza actiunile sau chiar o atitudine indiferenta fata de aceasta problema. 

Trupul a fost si el luat in calcul in psihoterapie - cu alte cuvinte, pentru a-i face pe oameni constienti de faptul ca sentimentele si emotiile sunt blocate si reprimate, procesul implemantarii este unul fizic: respiratia este restrictionata, iar muschii sunt contractati. Cand acest lucru se intampla in mod repetat, blocajele devin o parte din structura corpului “armura trupului”, iar ceea ce a fost la inceput psihologic devine apoi somatic. Respiratia poate fi in mod constant slaba, iar muschii atat de putin contractati incat fluxul sentimentelor este obstructionat iar constientizarea este diminuata corespunzator. Cand psihoterapeutii incearca sa elibereze respiratia si sa destinda zonele cu contractii musculare, persoane simte mai mult si devine mai constienta. Trupul poate elibera constientizarea blocata. 

Vreau sa va spun ca daca hotaram sa actionam cu un nivel ridicat de constientizare, un trup blocat impotriva sentimentelor reprezinta un impediment serios. 

Un trai constient este un lucru care tine atat de practica, cat si de modul de a gandi, o orientare catre viata. El exista  in mod clar continuu. Nimeni nu traieste complet inconstient. Nimeni nu este incapabil sa-si extinda nivelul de constientizare. 

Modalitatile prin care stim ce zone din viata noastra au nevoie de mai multa constientizare sunt, de obicei, destul de evidente. Ne uitam la zonele din viata noastra care sunt mai putin satisfacatoare. Observam unde exista suferinta si frustrari. Vedem unde ne simtim mai putin eficienti. Daca suntem dispusi sa fim sinceri, nu este greu. S-ar putea ca unii dintre noi sa isi doreasca sa constientizeze mai mult nevoile materiale de baza. Altii se concentreza mai mult pe relatii. Altii pe dezvoltarea intelectuala. Contextul determina adecvarea. 

Sa presupunam ca, meditand la acest material, identifici acele zone din viata ta unde esti mai constient, dar si zonele unde esti mai putin constient. Urmatorul pas este sa reflecti la ceea ce pare a fi mai dificil, si anume sa te concentrezi la nivel mental pe zonele cu probleme. Completarea propozitiilor poate fi utila. De exemplu:

Este dificil sa fii pe deplin constient pentru ca … 

Aspectul pozitiv al faptului ca nu esti pe deplin constient este ca ….

Daca as fi mult mai constient aici ….

Daca ar fi sa experimentez o crestere cu 5% a constientizarii in aceasta zona … 

idei care poate te ajuta …..

Daca ai fi mai constient la locul de munca, ce ar fi diferit?

Daca ai fi mai constient in cele mai importante relatii ale tale, ce ar fi diferit?

Daca ai acorda mai multa atentie modului in care te comporti cu ceilalti, ce ar fi diferit?

Daca te temi sa fii mai constient in oricare dintre aceste zone, ce aspecte negative crezi ca vrei sa eviti de fapt?

Daca, fara sa iti reprosezi nimic, ti-ai constientiza temerile sau retinerile, ce ai observa?

Daca ti-ai dori sa te simti mult mai puternic si eficient in zonele in care constientizarea a fost mai scazuta decar ar fi trebuit, ce ai fi dispus sa faci?

Aminteste-ti principiul pasilor mici.

Practica unui trai constient este primul stalp ai increderii in sine. 

Bibliografie:

  1. Cei sase stalpi ai increderii in sine, Nathaniel Branden