Despre acceptarea vieții așa cum este ea..

Viața este ca o călătorie cu trenul: Urcăm și coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele stații și  tristețe adâncă la altele. Atunci când ne naștem și urcăm în tren, întâlnim  oamenii  despre  care  credem  ca  ne  vor  însoți pe tot parcursul călătoriei noastre: părinții noștri. Din păcate, adevărul este altul. Ei coboară la un moment dat din tren, iar noi trebuie să ne adaptăm fără prezența, atașamentul și sprijinul lor.

Totuși, noi nu rămânem singuri, pentru că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un rol important în călătoria noastră. Acestea sunt frații  noștri,  prietenii  noștri,  partenerul  nostru, toți acei oameni minunați pe care îi iubim. Unele dintre persoanele care urcă în tren privesc călătoria ca pe o plimbare scurtă. Alții găsesc numai tristețe pe parcursul călătoriei. Alții se bucură de toate peisajele frumoase și de toți partenerii de drum.

Câțiva oameni sunt permanent prezenți și gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasă în urma lor când coboară un dor veșnic. Alți urcă și coboară, și noi abia îi observăm. Ne miră faptul  că unii pasageri, pe care îi iubim cel mai mult, se mută în alt vagon și ne lasă singuri în această etapă a călătoriei noastre. Bineînțeles, noi nu ne oprim și ne străduim să-i găsim, ne înghesuim printre alți călători și incercăm să ne mutăm. Din păcate, uneori nu ne putem așeza lângă ei, deoarece locul este deja ocupat.

Așa este călătoria: plină de provocări, aspirații, fantezii, speranțe si despărțiri....și este fără întoarcere.

Să încercăm să ne bucurăm de fiecare zi din această călătorie, de prezența  celor  care  merg împreună cu noi câteva stații sau chiar până când coborâm din tren, să căutăm ceea ce este mai bun în fiecare dintre ei, să învățăm de la fiecare, să dăruim și să înfrumusețăm călătoria celor din vagonul nostru. Să ne aducem aminte că, în oricare etapă a călătoriei, poate exista un tovarăș de-al nostru care ezită și are nevoie de înțelegerea noastră.

Și noi vom șovăi des și va exista cineva care să ne înțeleagă. Misterul cel mare al călătoriei este că nu știm când vom coborî definitiv din tren și nici când vor coborî cei ce călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi. Despărțirea de prietenii pe care i-am întâlnit în timpul călătoriei va fi dureroasă. Ne vom întrista să-i lăsăm singuri pe cei dragi nouă.

DAR... să avem speranța că, odată și odată, va veni gara centrală, în care ne vom întâlni cu toții, cu bagaje pe care nu le-am avut atunci când am urcat in tren. Să avem grijă să ne umplem bagajele vieții noastre cu virtuți, valori spirituale, calități personale, daruri oferite celorlalți. Ceea ce ne va face fericiți este gândul că i-am ajutat pe ceilalți călători în sporirea bagajelor lor si în creșterea valorii acestora.

Să aveți o călătorie plăcută!

sursa: paxonline.net