Oamenii sufera. Nu este vorba doar de a simti durerea - suferinta inseamna mult mai mult de atat. Fiintele umane se lupta cu diferite forme ale durerii psihice pe care o simt: emotiile si gandurile dificile, amintirile neplacute, precum si impulsurile si senzatiile pe care le au. Se gandesc la ele, se ingrjoreaza din cauza lor, le resimt, le anticipeaza si se ingrozesc de ele. 

In acelasi timp, fiintele umane dau dovada de un curaj imens, o profunda compasiune si o remarcabila abilitate de a merge mai departe, uneori in ciuda celui mai dificil trecut. Desi sunt constienti ca ar putea fi raniti, oamenii continua sa isi iubeasca semenii. Desi sunt constienti ca vor muri intr-o buna zi, oamenilor continua sa le pese de viitor.

Desi se confrunta cu forta de atractie a lipsei de sens, oamenii continua sa imbratiseze idealuri. Cateodata, oamenii sunt plini de viata, prezenti si angajati. 

Daca lupti de ceva vreme, te-ai chinuit probabil cu diferite forme ale lui “de ce”. “De ce nu pot trece prin asta?”, “De ce nu ma pot simti ami bine?”. “De ce este viata atat de grea?”, “De ce nu pot fi si eu un om normal?”. Te poti simti cumva victimizat de intrebari care par a nu avea raspunsuri la indemana. Incoltit de durerea emotionala pe care o traiesti si de lupta pe care o duci impotriva ei, te poti simti ca si cand viata s-ar ingusta in jurul tau. 

Multora dintre oamenii pe care ii intalnim in viata noastra de zi cu zi pare ca le merge din plin. Par a fi fericiti. Par a fi satisfacuti de viata pe care o traiesc. Probabil ti s-a intamplat si tie sa iesi pe strada, intr-una din zilele tale foarte proaste si, privind de jur imprejur, sa te gandesti : “De ce nu pot fi si eu la fel de fericit ca toti ceilalti? Uite, ei nu sufera de atata timp de panica/depresie. Ei nu simt de parca capul lor ar fi invaluit tot timpul intr-o ceata deasa. Ei nu sufera asa cum sufar eu. De ce nu pot fi si eu ca ei?”.

Iata secretul: si ei sufera si, ba da, esti asemenea lor. Cu totii ne confruntam cu durerea. Toate fiintele umane care traiesc suficient de mult timp se confrunta cu sentimentul devastator al pierderii unei fiinte dragi. Fiecare om a simtit sau va simti candva durerea fizica. Toata lumea a simtit tristete, rusine, teama si pierdere. Avem cu totii amintiri care sunt stanjenitoare, umilitoare ori rusinoase. Suntem inclinati sa afisam fete stralucitoare si zambitoare, pretinzand ca totul este in regula si ca viata noastra “merge foarte bine”. Adevarul este insa ca nu e si nici nu poate fi asa. A fi om inseamna sa simti durere in moduri care sunt mult mai generalizate decat ceea ce ar putea simti orice alta fiinta de pe aceasta planeta. 

Iata un exemplu: gandeste-te, pret de o clipa, la cel mai rusinos lucru pe care l-ai facut vreodata. Gandeste-te o clipa la asta. Ce ai simtit facand acest lucru? Este foarte probabil ca, inca de cand ai citit propozitia cu pricina, ai simtit o urma de teama sau rezistenta. Poate ai incercat sa respingi solicitarea si sa citesti repede mai departe. Totusi, daca ai facut o pauza si chiar ai incercat sa faci ceea ce ti-am cerut, probabil, ai inceput sa te simti rusinat, in timp ce ai evocat o scena din trecutul tau si actiunile pe care le-ai intreprins in cadrul acestei scene. Si totusi, tot ceea ce s-a intamplat a fost sa privesti niste litere pe ecran. Nu ai in fata nimic altceva. Si asta este pentru ca relatiile pe care oamenii le invata intr-o directie, sunt apoi derivate in doua, datorita capacitatii de a trata orice lucru ca fiind simbolul a orice altceva. Etimologic, cuvantul “simbol” inseamna “intoarcere la acelasi” si pentru ca literele de pe ecran sunt simboluri, cuvintele citite au evocat o reactie din partea ta; poate chiar ti-au evocat o intamplare rusinoasa din trecut. 

Cum ar putea astfel evita durerea omul cand aceasta poate fi evocata in orice moment, oriunde si de catre orice lucru legat de ea?

Situatia e chiar mai rea de atat; nu doar ca nu putem evita durerea prin evitarea situatiilor dureroase ci situatiile placute pot si ele evoca durerea.

In cazul fiiintelor umane, este putin probabil ca evitarea stimulilor situationali care pot evoca durerea psihologica ar avea sorti de izbanda in eliminarea sentimentelor dificile, avand in vedere faptul ca, orice stimul arbitrar, care activeaza relatiile verbale potrivite, poate starni durerea. Problema consta in faptul ca aproape orice se poate constutui in stimuli care evoca relatii verbale: literele alcatuind cuvantul rusine, pe o pagina, sau un apus de soare cand evoca o pierdere recenta pe care ai suferit-o. In disperarea lor, oamenii cauta sa recurga la o masura cat se poate de logica: cauta sa evite durerea insasi. 

Radacina cuvantului suferinta o constituie latinescu ferre, care semnifica “a suporta sau a cara” (cuvantul ferry, in limba engleza, are aceeasi origine). Prefixul suf, reprezinta o versiune a lui sub si in acest context inseamna “de jos, in sus (deci) indepartandu-se”. Cu alte cuvinte, a suferi nu implica doar ceea ce trebuie carat, ci si miscarea de indepartare. A suferi implica si conotatia ca exista o povara pe care nu esti dispus, sau nu poti sa o cari, poate pentru ca pare a fi “prea grea”, ori prea nedreapta, sau poate ca pare a fi ceva “dincolo de tine”. Aceasta conotatie se refera la mai mult decat durerea in sine, oferind, de fapt, o alta modalitate de a te raporta la problema durerii. 

Exercitiu: Inventarul suferintelor tale 

Intocmeste o lista a tuturor lucrurilor pe care, din punct de vedere psihologic, iti este dificil sa le gestionezi in prezent. Nu te referi la evenimente pur exterioare sau situationale, independente de reactiile pe care le ai fata de ele. De exemplu, “seful meu “ nu este un bun exemplu de problema dificila cu care te confrunti, pe cand “seful meu ma frustreaza” ar putea fi. Nu chibzui prea mult. Noteaza pur si simplu orice aspect iti produce disconfort sau durere. 

Aspecte dificile si dureroase cu care ma confrunt               De cand ma lupt cu asta 

________________________________________                            ____________________

________________________________________                            ____________________

________________________________________                            _____________________

 

Dupa ce ai terminat de completat lista, te rog sa faci o ierarhie in functie de impactul pe care il iau in viata ta. Fa o alta lista cu ele, de aceasta data in ordinea in care i-ai ierarhivat.

Aceasta este lista suferintelor tale. 

Probleme cu durerea

Durere psihologica produce suferinta, prin definitie. Dar ea face chiar mai mult de atat. De multe ori, durerea te impiedica sa traiesti asa cum ai dori sa traiesti. Nu incape indoiala ca persoana care se confrunta cu o tulburare de panica ar prefera sa nu traiasca sentimentul de teama extrema, avand in vedere cat de neplacut este acest sentiment. Dar disconfortul acesta este complicat de faptul ca panica pare a o impiedica sa traiasca.

Este demn de mentionat cat de mult din durerea pe care o simtim se instaleaza in centrul atentiei noastre, datorita faptului ca pare a interfera cu alte activitati. O modalitate de a recunoaste acest aspect esential este sa iti imaginezi in ce fel ar fi viata ta diferita, daca durerea s-ar risipi. Imagineaza-ti ca cineva te-a fermecat cu o bagheta magica si durerea a disparut. Imagineaza-ti ca te trezesti intr-o dimineata si brusc, fara vreun motiv, depresia cronica de care ai suferit in toti acesti ani a disparut ca prin farmec. Ce ai face? Ce ai dori sa se intample in viata ta? Cum a interferat batalia psihologica pe care o porti acum cu scopurile si aspiratiile tale? 

Exercitiu: Durerea a disparut; ce urmeaza acum?

Daca _________________________ nu ar fi o problema atat de mare pentru mine, atunci as _____________________________________________________________.

Daca  nu as suferi de __________________________________ atunci as ______________________________________________________________________.

Alege un item din inventarul suferintelor tale. Completeaza spatiul liber cu problema ta.

Gandeste-te ce ai face daca, brusc, aceasta durere ar disparea. Ideea acestui exercitiu nu este sa te gandesti la ce ti-ar placea sa faci intr-o buna zi, daca problemele tale nu te-ar mai sacai. Ideea nu este sa sarbatoresti zicand “Depresia mea a disparut, ma duc la mare”. Obiectivul consta in a te gandi, intr-o perspectiva mai larga, la cum s-ar schimba cursul vietii tale, daca lupta aceasta constanta cu durerea emotionala ar inceta sa mai fie o problema. 

ex: daca mania mea nu ar reprezenta o problema atat de mare pentru mine, as avea mai multe relatii intime. 

ex: daca nu as fi atat de anxios, as calatori si mi-as trai viata cu toata fiinta mea. 

Ni se intampla adesea sa ne atasam de durerea noastra si sa incepem sa ne judecam viata in functie de modul cum ne simtim si nu in functie de ceea ce facem. Devenim, intr-un fel, una cu durerea noastra. Raspunsurile pe care le-ai completat in frazele de mai sus contin germenii unei astfel de vieti: o viata in care ceea ce faci nu are legatura cu durerea pe care o simti sau cu evitarea acestei dureri, ci cu viata pe care doresti sa o ai cu adevarat. 

Priveste inca o data spre lista suferintelor tale. Pornesti calatoria ta de vindecare si intelegere a propriei povesti? Sunt aici sa incepem calatoria impreuna. Cu siguranta un tovaras de drum facilitateaza parcursul. 

Bibliografie

  1. Noua terapie prin acceptare si angajament, Dr Steven C. Hayes